•      După cum percepea renumitul Iuliu Hațieganu medicina, aceasta se defineşte ca « ştiința şi conştiința încălzite de iubire față de oameni ». Fără doar şi poate, aceasta reprezintă unul dintre cele mai vaste domenii spre care ar putea să se orienteze o persoană, un domeniu  în care s-au făcut progrese extraordinare de-a lungul timpului, dar care cred că va rămâne neexplorat chiar şi într-un viitor puțin mai îndepărtat, fapt datorat de complexitatea a ceea ce numim ORGANISM UMAN .

    Din fericire pentru toți tinerii care se visează medici, dar care, în mod mai mult sau mai puțin evident, se simt descurajați şi câteodată lipsiți de speranță, din cauză că « E prea mult de învățat … », « Atâția ani în care aş putea să îmi fac o carieră stabilă pe o altă latură… », « E mult prea riscant să fii responsabil într-o măsură semnificativă de viața cuiva care se încrede în tine şi în cunoştiințele tale… », EduBiz le-a oferit acestora stagii de practică la diferite laboratoare şi centre medicale. Astfel, într-un număr impresionant, diverşi liceeni au avut oportunitatea de a petrece nu mai puțin de două săptămâni în preajma medicilor şi celorlalte cadre medicale şi de a vedea efectiv cum se desfăşoară o zi de lucru în cazul lor.

    Prin urmare, pentru a observa cât de practic a fost acest stagiu, am ales-o pe Daria Paul, o edubistă simpatică şi mereu implicată, care a făcut stagiul de practică la Ali Medical Center,  ca să răspundă la câteva întrebări :

    M : » De ce ai ales să faci stagiul pe medicină şi nu într-un alt domeniu ? »

    D : » Am ales medicina pentru că nu sunt chiar sigură spre ce profesie mă voi îndrepta pe viitor, dar asta cred că ar putea fi categoric o opțiune. »

    M : « Cum ar suna o comparație între  Daria, cea care abia intrase în prima zi pe uşa cabinetului şi cea din prezent, care a parcurs tot stagiul ? »

    D : « O comparație…ar fi că Daria din prima zi de stagiu credea că să fii medic e mult mai greu decât e de fapt, că e prea obositor, că eşti mereu pe fugă, iar acum sunt convinsă că trebuie doar să îți faci meseria cu plăcere, şi clar nu e groaznic de greu atunci, iar atât timp cât se şi observă că e o plăcere pentru tine, ca medic, să fii acolo, te vei înțelege chiar şi cu pacienții care ar putea părea mai dificili.

    M : « Cum ți s-a părut personalul cu care ai interacționat ? »

    D : « Personalul a fost minunat, oameni cu adevărat dedicați şi care se vedea clar că răspund la orice curiozitate cu mare drag ! »

    M : « După acest stagiu, ți s-a schimbat părerea despre cum ar fi pentru tine să lucrezi ca medic, de exemplu ? »

    D : « Tot nu ştiu sigur ce am de gând să fac, dar acum am aflat că medicina e pe lista mea cu posibile opțiuni cu un motiv, pentru că e fascinantă şi acum pot zice şi că presupun că aş face față. »

    M : « Cum îți imaginai că o să fie aceste două săptămâni ? »

    D : « Pff…mă aşteptam să fie dificil. Credeam că nu mă voi înțelege prea bine cu domnul doctor, că probabil îl voi încurca, dar nu a fost deloc aşa ! Am fost foarte fericită când am văzut că mă lasă să asist la numeroase consultații, dar şi să îl ajut cu pacienții.

    M : « Ce ți-a plăcut cel mai mult la experiența aceasta ? »

    D : «  Cel mai mult mi-a plăcut atunci când domnul doctor ne lăsa să curățăm fețele pacienților, să le dăm cu cremă şi mi-a mai plăcut când am folosit singură aparatul de mezoterapie. « 

    Articol scris de Miruna Jurca

    Mii de mulțumiri pentru timpul acordat întrebărilor Dariei Paul !!