• Ultima sâmbătă a lunii septembrie a fost o zi în care s-au contopit voia bună, muzica şi mai bună şi oamenii « faini » şi talentați, toate acestea făcând parte din proiectul « Famous Anonymous ». Proiectul a fost organizat de nişte tineri implicați şi cu dorința de nou.  

    Astfel, în seara de 28 septembrie, localul ce a găzduit evenimentul putea fi văzut mai plin ca niciodată, întrucât proiectul dădea fiecăruia dreptul de a se face remarcat, atât prin desene, picturi, schițe (la categoria de artă plastică), cât şi prin muzică, urechile fiindu-ne încântate de 4 băieți care împreună formează trupa momentan intitulată « Blackout » (aceştia precizând că urmează să îşi schimbe cât mai curând numele).  

    Deşi cei de la « Blackout » s-au făcut auziți oficial pentru prima dată acum, ei au reuşit să creeze o atmosferă încă de la primele bătăi de tobă, menținând-o categoric până la final, când, după momente efervescente în care mai toți dansau, lăsându-se duşi de ritmurile strălucite ale băieților, au dat autografe celor care anticipează  probabil viitorul de succes al trupei, dorind să fie primii fani.  

    Așadar, edubiștii au ales să participe și ei pentru a remarca talentele tinerilor orădeni, pentru a petrece o seară de sâmbătă plină de relaxare, comunicare și susținere între cei cu aceleași talente.

    Articol scris de Jurca Miruna