fbpx
  •                Majoritatea dintre voi ați auzit, cel mai probabil, despre evenimentul grandios și de amploare ce a avut loc duminica trecută. Desigur, mă refer la OraDeA bate recordul, surprinzătoarea ambiție a unor localnici dornici să introducă Oradea în Cartea Recordurilor sau Guinness World Records, după cum mai este ea cunoscută. Evenimentul a fost foarte bine promovat, ca urmare adunând în Piața Unirii o impresionantă masă de oameni, număr care le-a depășit așteptările chiar și organizatorilor. Și, în ciuda faptului că o mare parte a celor ce au luat parte la saltul în istorie au experimentat mersul pe ghete pentru întâia oară abia în ziua cea mare, acest lucru nu a reprezentat un impediment. La fel și în cazul căldurii cotropitoare de care au fost întâmpinați participanții. Vreme frumoasă, lume serioasă și multă voie bună. Bineînțeles că aceste ingrediente au stat la baza rețetei succesului. Mai pe scurt, evenimentul a fost o reușită de care cu toții au fost încântați. Dar, așa cum este valabil pentru orice eveniment, izbânda este doar rezultatul final, obținut în urma unei munci îndelungate. Să vă prezint acum și povestea din spatele acelor ore de extaz și frenezie.

                   Aventura, să-i spunem așa, a luat ființă dimineața devreme, undeva în jurul orei șapte. Unul câte unul, ne-am adunat în Piața Unirii pentru a da o mână de ajutor voluntarilor la realizarea pregătirilor necesare pentru eveniment. Odată ajunși cu toții, am dat start muncii. Am pus umăr la umăr noi, membrii echipei EduBiz, și am început să amenajăm spațiul ce avea să găzduiască, în doar câteva ore, peste 1700 de persoane. Încetul cu încetul, lista sarcinilor rămase se scurta, până în clipa în care mai rămăsese una singură. ȘI CEA MAI MARE! Provocarea abia de-acum avea să vină. Urma să ne asumăm responsabilitatea de a avea în grijă, fiecare dintre noi, cel puțin 50 de persoane și să ne asigurăm că, pe lângă faptul că nimeni nu pățește nimic, mai sunt respectate și regulile activității.

                Timorați, ne-am aliniat lângă intrare. Ne-am împărțit pe grupe, astfel încât fiecăruia avea să îi revină una dintre culorile tricolorului: roșu, galben sau albastru. Ne-am organizat și am recapitulat cât se poate de succint îndatoririle pe care le aveam, acelea de a nota toate pauzele pe care participanții le fac, dacă cineva se oprește sau pleacă, totul pentru ca în final să avem rapoartele ce să aprobe baterea recordului. Și exact la timp, deoarece lumea începea să vină. Așteptam și ne organizam fiecare o echipă, iar când echipele erau formate, stewarzii(adică noi, edubiștii) înaintam spre scenă și următorii la rând ne luau locul. Într-o asemenea mare de oameni, era de așteptat să se formeze un imens haos, de aici derivând stres cu duiumul. Un nor întreg, plutind deasupra tuturor. Din fericire pentru noi, echipa ne era impecabilă. Am muncit împreună pentru a gestiona întreaga situație și, în cele din urmă, am izbutit. I-am împărțit pe toți. În sfârșit, eram pregătiți să intrăm în istorie. Nu doar noi, edubiștii, ci întregul puhoi din Piață.

                   3, 2, 1… Și debutul. Iar acum, observarea. Pentru că angajamentul pe care ni-l luasem nu se încheiase încă. Următorul pas era analizarea mâinii de oameni pe care îi aveam în echipe, în așa fel încât să ne asigurăm că totul decurgea ca la carte. Și fiece detaliu cât de mic avea să fie trecut în agendă. Nu ne puteam permite să ne scape ceva. Secundă după secundă, privirile ni se mișcau prin mulțime, înregistrând totul. Încă puțin șiii… Gata! Efortul depus se meritase, reușisem. Ne atinsesem țelul. Iar asta, în parte, și datorită nouă.

                   Astfel că nu doar doborârea recordului a intrat în istorie, ci și toată munca istovitoare din spatele ei, muncă dusă la bun sfârșit de o echipă ireproșabilă din care mă simt onorată că am avut prilejul să fac parte.

    În acest mod, EduBiz și-a lăsat iar puternic amprenta  prin tinerii faini care  îl reprezintă, mereu dornici să muncească și desigur, dornici să aducă o schimbare!

    Articol scris de Andra Zoica