• RIUF – o oportunitate pe care nu o poți rata!

    “RIUF e doar un târg de universități? Nici pe departe. RIUF este un eveniment complet de la care pleci mult mai sigur în ceea ce privește viitorul tău. “

    Ce este RIUF?      

    Romanian International University Fair, cel mai mare târg de universități din sud-estul Europei.   Se organizează o dată pe an, uneori chiar de două ori pe an, la Cluj-Napoca, București, Iași, Timișoara și Constanța.     

    La RIUF vin reprezentanți a peste 120 de universități din Marea Britanie, România, Franța, Germania, Danemarca, Olanda, Belgia, America și Canada. Fiecare universitate își prezintă atât programele de licență, cât și de master și de doctorat.      

    Fiecare elev sau student va primi orice fel de informații care îl interesează, fie că este vorba despre programa de studiu, de facilitățiile campusului, de burse, de cazare, de costuri sau de orice alte detalii legate de ceea ce implică viața de student.     

    Totodată, poți participa la conferința YouForum, în urma căreia cel mai probabil ți se va contura o imagine mai clară cu privire la drumul profesional pe care dorești să îl urmezi.       

    Sursa foto: www.riuf.ro

    Cu o istorie de 14 ani, ediția RIUF din acest an de la Cluj-Napoca, tocmai ce a avut loc pe data de 22 octombrie, la Sala Polivalentă, unde s-au adunat mii de elevi și chiar studenți, toți cu același gând în minte, acela de a găsi cea mai bună opțiune pentru educația lor. Toți participanții s-au arătat încântați, mulțumiți de informațiile primite, plecând plini de entuziasm și de dorință de a își împlini visul.      

    University of East Anglia, Imperial College London, Univesity of Essex, Birmingham City University, Univeristy of Kent, Hanze University, Tilburg Univeristy, University of Groningen, Universitatea    

    Babeș Bolyai și Universitatea Româno-Americană sunt doar câteva dintre universitățile care au fost prezente la această ediție în Cluj-Napoca.      

    Cu un număr record de aprximativ 6.200 de participanți, elevii și-au exprimat gândurile cu privire la posibilele cariere, iar domeniile care au predominat au fost: medicină, criminologie, IT (Computer Science), psihologie și drept.     

    Sursa foto: www.riuf.ro

    O echipă mare de oameni muncitori au pregătit din timp acest eveniment, având grijă ca totul să se  desfășoare ca la carte, la standarde cât mai înalte, aducând îmbunătățiri la fiecare ediție! Biletul de intrare a avut prețul de 5 RON, iar înscrierea s-a putut face atât în ziua evenimentului, la intrare, cât și online, pe site-ul evenimentului.

    Astfel, tinerii și-au deschis mai mult orizonturile despre domeniul pe care îl vor alege, facultatea în care vor studia si poate și un cu totul alt oraș pe care îl vor descoperi în urma studiilor.     

    Articol scris de Nicole Tănase