•  “Ia toate deciziile în viață gândindu-te la persoana care ai vrea să devii.” (Dr. Paul Homoly)

                Oscar Wilde a afirmat cândva, prin intermediul personajelor dintr-o celebră operă de-a sa, „Portretul lui Dorian Grey”, că „scopul vieții e dezvoltarea sinelui”, declarație care nu eșuează să mă motiveze de fiecare dată când o aud. Astfel că dorința mea este aceea de a vă insufla și vouă aceeași ambiție de a vă cizela constant propria persoană.

    Să discutăm, așadar, despre voluntariat. De ce să faci așa ceva? De ce să pierzi ore din timpul tău făcând ceva pentru alții? Sau, de ce să te stresezi să îți găsești un drum în viață și să îți îmbunătățești abilitățile, când ai putea să te folosești de timpul tău liber pentru a te relaxa împreună cu prietenii? Doar ești încă tânăr, mai ai tot timpul din lume. Și așa și e, mai ai tot restul vieții timp să ajungi acolo unde vrei să fii, iar, între timp, să te distrezi pe cât de mult posibil. Dar nu neglija evoluția ta și pe celelalte planuri, deoarece mulți și-ar fi dorit să poată avea oportunitățile pe care le ai tu. De câte ori am auzit doar eu replica „Noi nu aveam așa ceva pe vremea noastră, ocazia să experimentăm. Nu exista așa ceva pe atunci. Și e păcat, pentru că mi-ar fi plăcut să o pot face!”. Și pe bună dreptate. Îți pot spune, cel puțin din experiență personală, că pentru mine toate aceste activități au avut un rol imens. Stau de multe ori și mă uit la mine în urmă cu un an, înainte să iau parte la atâtea activități și mă autoanalizez. Și trebuie să recunosc că îmi e estul de greu să mă mai recunosc, atât de mult m-au schimbat călătoriile pe care le-am făcut și încercările prin care am trecut. De la o zi la alta sau chiar în cadrul actului în sine de împlinire a unei astfel de activități, toate aceste pot părea lucruri mărunte, însă, puse împreună, sunt o punte înălțătoare. Indiscutabil că nu aș fi fost aceeași persoană fără acest ultim an al vieții mele, perioadă în care m-am dezvoltat pe fiecare plan.

    Și nu doar atât, toate aceste experiențe pot aduce cu ele mul mai mult decât doar cunoștințe. În cadrul lor am legat unele dintre cele mai frumoase prietenii și am adunat amintiri de neprețuit. Caracterul lor interactiv cred că este cel care facilitează cel mai mult această variantă, fiind un mod prin care poți să înveți lucrurile într-un mod distractiv, care să te captiveze cu adevărat. Și, fără ca măcar să îți dai seama, ajungi să mergi la aceste întâlniri cu drag și să faci totul cu și din suflet. Cel puțin, așa s-au petrecut lucrurile în cazul meu, deoarece, după perioada relativ lungă de acomodare cu noile responsabilități pe care le aveam, am început să îmi fac treaba cu o tot mai mare plăcere și să caut cât mai multe oportunități similare de care să profit, în ciuda timpului liber care devenea din ce în ce mai scurt. Asta până în punctul în care am ajuns să nu mai prea am așa ceva. Fără îndoială că este obositor și nu am cum să ascund acest fapt, însă nici măcar preț de o secundă nu mi-am regretat deciziile, deoarece sunt conștientă că aceste experiențe cumulate vor reprezenta un mare avantaj pentru mine pe viitor.

    E foarte greu, totuși, să te încrezi în faptul că povestea mea este mai mult decât un caz particular fericit, însă nu doar eu sunt de părere că voluntariatul este crucial în dezvoltarea tinerilor, ci și alte sute de persoane, printre care și oameni de renume. În principiu nu doar datorită multitudinii de lecții de care ai putea avea parte, ci și pentru că nu știi niciodată pe cine ai putea întâlni. Ca de exemplu, în cazul meu. Niciodată nu mi-ar fi trecut prin cap că unul dintre aceste proiecte îmi va oferi ocazia de a-l cunoaște pe unul dintre cei mai vânduți autori la momentul actual din țară, Vlad Mocanu, geniul din spatele cărții „Eșecuri de succes ale antreprenorilor români”. Întâlnirea cu el a fost importantă în deosebi datorită replicii pe care a rostit-o și care mi-ar rămas întipărită în minte până în ziua de azi: „Voi aveți un mare avantaj că participați la astfel de activități, că faceți voluntariat. Eu nu făceam când eram de vârsta voastră și regret asta, pentru că m-ar fi ajutat foarte mult. Sunteți cu un pas în fața celorlalți de vârsta voastră. Și poate acum nu realizați cât de mult vă ajută, însă într-o zi o veți face. Și nu doar pentru a intra la o facultate în străinătate, ci în general, pentru dezvoltarea voastră.”. A fost clipa în care mi s-au deschis ochii, poate chiar, în mare măsură, fără să îmi dau seama. Cert e că de atunci am ales să mă implic din ce în ce mai mult în divers proiecte, lucru pe care l-am și pus în aplicare. Și încă o mai fac. Așa că profită și tu de toate ocaziile pe care le ai și ia parte la la cât mai multe asemenea activități cu putință. Nu știi niciodată când vei întâlni persoana care să îți schimbe viața. Sau când, pe baza acestora, te vei fi dezvoltat atât de mult, încât să fii tu acea persoană pentru altcineva.