fbpx
  • SmartCareer

    “Cel mai important în viață este alegerea profesiei.” – Blaise Pascal

    De câte ori eștii întrebat ce vrei să faci mai departe? De câte ori ți se pun întrebări la școală, acasă, intre prieteni si rude despre drumul pe care vrei să-l urmezi? Nu știu voi, dar eu sigur le aud mult prea des.

    Suntem în perioada în care toată lumea are mari așteptări de la noi, dar adevărul este că mare parte din noi suntem debusolați și confuzi, pentru că nu știm cum și unde să ne găsim propriile răspunsuri.

    Unii dintre noi avem talente evidente, cum sunt matematica, limbile straine, dansul, pictura, muzica. Pentru ei lucrurile par puțin mai simple; vocația lor pare mai clară, iar drumul lor mai bine conturat.

    Dar noi cei care avem talente mai ascunse ce facem? Cei care nu știm ce daruri avem cum le putem descoperi? Cum ne alegem drumul, după ce criterii?

    Am căutat răspunsuri împreună cu psihologi, tineri din EduBiz și specialiști și am creat un program de dezvoltare de talente și consiliere, în care punem accent pe practică.

    I-am spus SmartCareer. Aici tinerii care se află în căutarea sensului, a drumului propriu, au posibilitatea să isi dezvolte competențe de viață și de muncă..

    Credem ca fiecare din noi avem talente extraordinare, indiferent unde ne-am născut si de unde venim. Rolul fiecăruia în viață este sa ne descoperim talentele cu care am venit pe lume, să le dezvoltăm și cultivăm pentru o viață cu adevărat împlinită. 

    Programul SmartCareer oferă consiliere și orientare in carieră prin activități practice. Nu ne limităm doar la teste de autocunoaștere, evaluare, și dezvoltare a propriilor abilități.

    SmartCareer faciliteaza oportunități practice prin care tinerii descoperă piața muncii de azi și o anticipează pe cea de mâine.

    Asa ca ai șansa să îți trasezi propriul parcurs și să te întălnești cu specialiști și mentori din diferite domenii.

    Cât durează?

    Existența a cinci module care se întind pe o durata de 3 luni.

    Cui ne adresam?

    Elevilor claselor de liceu și studenților.

    De ce să te înscrii?

    Deoarece ai oportunitatea să găsești răspunsurile la toate întrebările tale legate de cariera, de drumul tau in viata.

    Prin SmartCareer ne dorim că tinerii elevi și studenți să se descopere, să fie conștienți de ceea ce se ascunde în interiorul lor, să învețe să își cultive și dezvolte abilitățile pe care încă nu le-au descoperit și să aibă parte de o abordare practică în domeniul ales de fiecare.

    Hai sa vezi si tu si  inscrie-te aici:

    SmartCareer

    https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfpNtUVEEqpYNqXg4uynD4nuUMl-UBkF_YZnPlHh4zgln4HsQ/viewform

    Articol scris de Anda Stan