fbpx
  • Ce-ar fi dacă ai putea schimba viața unui copil ?

    Știai că în România 53 000 de copii sunt lăsați în grija statului?

    Sunt orfani, sau provin din familii destrămate, ori se confruntă cu greutăți care pentru noi sunt adesea banale. Sunt copii singuri pe această lume.

    Gândește-te acum că acești copii trăiesc în apropiere de fiecare din noi. Tu i-ai cunoscut? Te-ai jucat cu ei, ai stat să le asculți poveștile, sau pur și simplu să le oferi o vorbă bună? Crede-mă, un gest mic precum acesta înseamnă pentru ei poate totul.

     Am aflat asta împreună cu edubiștii care fac voluntariat în centre de plasament. În ultimele săptămâni am lucrat alături de Ana și edubiștii talentați care au realizat videoul de pe canalul de YouTube (​https://youtu.be/vhIiGt8H8HM). Am fost împreună cu Ana la Centrul de plasament unde am cunoscut 9 copii… și acolo era și Ionela, despre care Ana ne povestise în nenumărate rânduri.

    “Ionela, în momentul în care am intrat prima dată la ei, și-a pus mâinile pe față și nu a vrut să interacționeze deloc cu noi. Dar cu timpul , prin complimente și prin faptul că i-am oferit atenție în cadrul jocurilor, a reușit să zâmbească și să ne îmbrățișeze și să fie activă și implicată”, mi-a mărturisit Ana în cadrul interviului. Edubiștii se joacă cu copii, îi ajută la teme, își spun povești și petrec timp împreună. Și încet, încet se împrietenesc…. 

    Dacă un grup de tineri din EduBiz a fost capabil să aducă o schimbare atât de mare în viața acestor copii, imaginați-vă ce s-ar putea face dacă fiecare dintre noi ar da măcar un strop de timp … poate o oră pe lună pentru a fi pur și simplu împreună cu acești copii frumoși, cu un potențial imens. Am putea schimba o lume, căci fiecare din noi suntem o lume întreagă.

    Ce spui, vi cu noi în vizită ? Dă-ne un mesaj pe www.edubiz.ro și ne organizăm.

    Articol scris de Andra Zoica