fbpx
  • Singurătate inevitabilă

    Singură și izolată de cei pe care-i iubesc,
    Îmi este aproape imposibil să zâmbesc
    Sau să mă gândesc că o să simt soarele din nou,
    Când tot ce aud este un disperat ecou,
    Care îmi reamintește de obiceiuri pe care nu le-am apreciat,
    Însă că am mai mult timp liber, am constatat.

    Inițial am crezut că o să stăm acasă puțin
    Și pozitivitatea nu credeam că o să pot să mi-o mențin,
    Dar acum învăț chiar și cum să gătesc,
    În zilele însorite, acum citesc,
    Chiar dacă știrile, de multe ori, mă neliniștesc,
    Încerc să rămân optimistă, pentru școală să mă pregătesc.

    Poate începem să iubim mai mult lumea înconjurătoare,
    Să le mulțumim oamenilor care lucrează pentru visurile noastre călătoare;
    Să ne gândim că o să ne revedem schimbați în bine,
    Mai conștienți de norocul nostru, această perioadă să ne determine
    Să reglăm aspecte care nu ne avantajează deloc,
    Să faci ceva nou și să discuți cu cei apropiați te provoc!

    Poezie scrisă de Roberta Vasilescu – Blogger EduBiz