• Edubiz lansează proiectul „Aripi de file”!

        În cotextul acesta complicat, toată lumea s-a întors spre colțurile sale uitate și pline de praf ale conștiinței date peste cap de ritmul cotidian. Fiind o introvertită cu licență, chiar m-am bucurat că în sfârșit a venit și timpul să apăsăm frâna. Bineînțeles, nimeni nu credea că vom fi nevoiți să stăm chiar atât în casă, dar vă rog să vă luați 3 minute în care să contemplați la lucrurile pe care le-ați schimbat la voi în această criză generală. 

        „Criza e ca un reactiv chimic: scoate la iveală toate caracteristicile ascunse pe care le avem. […] Dar criza oferă și șansa enormă a dezvoltării personale, a descoperirii și trăirii valorilor în care merită să credem. Caracterul nu se dezvoltă în lux și siguranță, ci în confruntare cu asprimea realului.” (N. Hartman).

        Acestea fiind spuse, cred că unii dintre noi ne-am refugiat cu o carte într-un loc pufos din casă, închizând complet lumea pe dinafară; o încercare de a ne crea propriul cocon în care să ne simțim în siguranță, lăsându-i pe restul să se certe în voie pe câteva kilograme de făină și role de hârtie igienică. Unii o numesc artă, alții o cataloghează drept lașitate, eu o consider abilitate. Abilitatea de a te aduna de jos și a-ți urma propriul drum în timp ce totul în jurul tău se prăbușește și mai scoate ocazional câteva scântei asemenea artificiilor (Fast and Furious vibes anybody?). 

        Dacă aș dori ca voi, cititorii, să închideți acest articol rămânând cu ceva, aș vrea să vă pun la suflet că acea criză nu a dispărut; încă ne putem modela caracterul și putem să ne descoperim pe noi înșine, chiar să ajungem în punctul în care să ne uităm diferit în oglindă la propria persoană. Echipa Edubiz a pregătit ceva special pentru aceia dintre voi care doresc să parcurgă drumul ascenedent împreună cu noi 😉. Oficial, anunțăm lansarea clubului de carte „EduBook”, locul în care fiecare poate să își exprime liber opiniile despre cartea lunii, unde nu există constrângeri și putem crește cu toții împreună, învățând unii de la alții.

        Uf, astea sună cam magistral, nu? 😊 Pentru a ne cunoaște mai bine, aș dori să încep prin a mă prezenta. Mă numesc Molnar Sara, locuiesc in Cluj-Napoca, iar pasiunea mea pentru citit a luat naștere în serile calme de toamnă când tatăl meu mă adormea citindu-mi fragmente de povești. Fiind foarte încăpățânată, voiam să aud toată povestea, dar el mereu se oprea după câteva pagini, lăsându-mă cu ochii în soare, în timp ce mintea mea lucra frenetic la toate posibilitățile în care firul narativ putea continua (poate de acolo mi se trage și dorința de a scrie). Din această îndârjire, am început să învăț să citesc pentru a-mi satisface nevoia de cunoaștere, și vai de mine cât de multe orizonturi mi s-au deschis! Până acum am trăit în evul mediu cu magie și fără, în perioada modernă, am supraviețuit Bătăliei celor Cinci Oștiri, am văzut lumea prin ochii unei pisici de casă devenită ceva mai mult, am descoperit Tărâmul Gheții Veșnice, am rezolvat cele mai complexe mistere (cine ar fi crezut că doctorul a făcut-o?!), m-am îndrăgostit iar și iar de personaje nemuritoare, am aruncat cărți din mână, le-am închis brusc, am roșit fiindu-mi rușine datorită situației, dar, mai ales, m-am simțit mai mare decât eram în lumea reală. Cărțile mi-au scos în cale persoane inedite, care și-au pus amprenta asupra personalității mele de azi. 

    Destul despre mine, ai? 😊 Vreau să aud și despre voi! Cum v-ați început aventura pe drumul pavat cu cărămidă galbenă? Care este povestea voastră preferată? Ce fel de ceai beți în timp ce citiți romane fantasy? Dar romance? Sper că ne vom întâlni în curând printr-o modalitate sau alta! 

    Dacă doriți să participați la lansarea aripilor de file, vă rugăm să intrați pe link-ul acesta: https://forms.gle/CbHx6ntuahwy5pHV6 și să consultati pagina de Facebook pentru mai multe detalii (https://www.facebook.com/events/572306133461803/). Înscrierea este posibilă până în data de 7 august, așa că grăbiți-vă!

    Numai bine și vă rog nu uitați să creșteți!

    Articol scris de Sara Molnar – blogger EduBiz