• Dacă totul ar fi despre animale?

        Astăzi toată pădurea se agită. Luminișul întâlnirii se umple încetișor de participanți din toate categoriile sociale. Micile insecte se retrag pe margini, încercând să nu fie călcate de celelalte animale mai mari, rozătoarele se mulțumesc să ia pozițiile din spate, iar prădătorii se așază fix lângă scenă, o piatră uriașă prăvălită la marginea cea mai umbroasă a luminișului pe care deja stau Ursul, președintele pădurii, Privighetoarea, mediatoarea întâlnirii, și Cucul, jurnalistul.

        Când vede că toată lumea e pregătită, Ursul se ridică pe labele din spate și se îndreaptă spre marginea pietrei, unde poate fi văzut de toți. 

        – Bănuiesc că știți de ce v-am adunat azi aici – spune Ursul – Avem de discutat probleme legate de amenajarea pădurii și de distribuirea fondurilor între instituții. Conducerea a decis ca salariile funcționarilor să fie crescute cu 15%, iar în ceea ce privește amneajarea spațiilor publice, săptămâna viitoare ar trebui să ținem licitația pentru firma care se va îngriji de ele.

        -Domnule Președinte, dar cum ne permitem să mărim salariile? Situația vremii nu ne este favorabilă, iar impozitele nu le puteți crește! spune Cucul, vizibil șocat de noile vești.

        -Nu vă faceți griji! Am hotărât să reducem salariul aplicanților din domeniul medical, iar fondurile pentru pavarea potecilor vor fi reduse cu 25%, răspunde Ursul fără a acorda prea multă atenție murmurului care tocmai străbătea mulțimea de la picioarele sale.

        -Ce are de spus Ciocănitoarea despre asta? întreabă Privighetoarea căutându-l din priviri pe medicul pădurii.

        Concomitent, din mulțime se aud mai multe voci:

        -Unde e Ciocănitoarea? remarcă Pupăza.

        -De ce nu e aici? întrebă Iepurele anxios.

        -Credeam că trebuia să fim toți! spune Bursucul morocănos. 

        -A mers să îl îngrijească pe Guvid! veni un răspuns din partea Vulpii.

        Un oftat de surpriză străbătu audiența.

        -O nu! Nu o să îl mai vedem niciodată! strigă Iepurele.

        -Guvid este cel mai periculos pește! completă Vulpea cu o privire malițioasă.

        -Nu mai exagera, Vulpe, spune Bursucul. Știi bine că e inofensiv.

        -Inofensiv? Nu există! răspunde revoltată Cârtița.

        -Da, Cârtiță are dreptate! o aprobă Cerbul.

        -Voi sunteți dili? Sigur nu se mai întoarce Ciocănitoarea! Când înot pe lac, tot timpul simt ceva pe la picioare, asemenea unor dinți ascuțiți și îmi iau zborul. Vă spun, dacă ne apropiem din nou de lac, sigur o să ne mănânce și pe noi! zice Rățoiul umflându-se în pene.

        De la primele voci care s-au făcut auzite, toată lumea începe să își spună părerea, până și insectele care stăteau pe margine încep să se amestece în vorbă, spunând cât de îngrozitor e Guvid. Ușor, ușor, se formează două tabere în luminiș: cea care este convinsă că Guvid este un pește otrăvitor cu colți uriași și cea care nu crede în existența acestui pește. Pe când să se încingă spiritele, din umbra pădurii se ivește și Ciocănitoarea. 

        -Fraților, dar ce se întâmplă aici? întreabă doctorul confuz.

        -Dezbatem existența și ferocitatea Guvidului, se aude vocea Ursului peste tot concertul de certuri din luminiș.

        -Așa deci, vreți să îl întâlniți, nu? Urmați-mă! strigă Ciocănitoarea întorcându-se și pornind spre lac.

        Animalele amuțesc dintr-odată și îl urmează în liniște perfectă pe doctor până la sălașul bestiei fantomă. În fața lacului se opresc și își păstrează distanța față de marginea apei; toți uitându-se întrebatori la suprafața de sticlă.

        – Îl voi chema acum, dar vă rog să fiți atenți cu el deoarece… începe Ciocănitoarea.

        -O, vai, știam că am dreptate! E fioros și o să ne mănânce pe toți! Fugiți! stigă Rățoiul bătând din aripi.

        -Calmează-te, Rățoi, și lasă Ciocănitoarea să vorbească! spune Bufnița, evident deranjată de nervozitatea din jur.

        -Mulțumesc, Bufniță! După cum spuneam, vă rog să aveți grijă cu Guvid deoarece este tare pupăcios! continuă Ciocănitoarea.

        Auzindu-și strigat numele, starul zilei, Guvidul, o arătare mare cât o palmă de om, face o mică săritură până pe mal, unde îi dă un pupic pe obraz doctorului. Se uită șocat, cu gura fără dinți deschisă la audiența sa. Toți izbucnesc în râs, până și ursuzul Bursuc, și realizează că s-au înșelat. Desigur, peștișorul poate fi periculos pentru insecte, dar pentru majoritatea animalelor, el doar face parte din natură.

    Fabulă scrisă de Sara Molnarblogger EduBiz