• Ce este TIFF-ul?

    Transilvania International Film Festival. Cel mai mare festival de film din Transilvania, care a ajuns în acest an la cea de a 18-a ediție.

    TIFF.18 s-a desfășurat la începutul verii, în 20 de locații din Cluj-Napoca, timp în care s-au înregistrat peste 130.000 de participanți.

    TIFF-ul are că obiectiv promovarea culturii cinematografice și totodată, încurajarea și sprijinirea celor ce sunt pasionați în acest domeniu.

    De ce au ales oamenii TIFF?

    Timp de 10 zile ai oportunitatea de a viziona o mulțime de filme, la unele accesul este gratuit, la altele trebuie achiziționat biletul, prețul fiind unul modic. Diferite genuri, de la comedie la drama și la thriller. Filme românești sau în limba engleză, franceză, spaniolă; scurtmetraje sau lungmetraje.

    Pe lângă marea varietate a filmelor, se organizează și diverse seminarii, ateliere, cine-concert și expoziții de artă la care poți participa.

    TIFF-ul reprezintă o experiență culturală deosebită, vei fi captivat de lumea cinematografică. Ai ocazia de a asista la sesiuni de Q&A după terminarea filmelor, în care să porți un dialog cu însuși regizorul. Ai oportunitatea de a primi sfaturi cu privire la o viitoare carieră în această lume fascinantă sau poate chiar să ți se ofere un internship.

    Eu am trăit experiența TIFF din perspectiva de voluntar. Am făcut parte din echipa care a organizat acest festival, ceea ce mi-a permis să văd cât de multă muncă este necesară „în spatele cortinei”. Fie că vorbim de amenajare, de accesul în sală, de acreditări, de publicitate și multe altele, toate sunt legate între ele precum piesele unui puzzle, iar împreună formează Transilvania International Film Festival.

    TIFF-ul are porțile deschise pentru oameni de toate vârstele, fie că dorești o pauză de relaxare de la agitația zilnică, fie că vrei să înveți ceva nou despre această industrie sau să intri în contact direct cu persoane specializate în domeniu, TIFF este răspunsul.

    Propunerea noastră este să îți eliberezi programul pentru anul viitor, ca să poți gusta și tu din această experiență, ca vizitator sau ca voluntar alături de alți edubiști din Cluj sau din Oradea!

    Articol scris de Nicole Tănase