• Cum se pregătesc  țările europene pentru noul an școlar?

    Deși nu mai suntem nici noi, nici multe alte țări europene în carantină, au rămas multe reguli care trebuie respectate pentru sănătatea noastră și a cunoscuților noștri. În occident, numărul de cazuri s-a stabilizat și a scăzut, marcând sfârșitul primului val de coronavirus. Astfel, lucrurile au început să se pună din nou în mișcare prin deschiderea locurilor de muncă, a magazinelor ș.a.m.d., următoarea decizie fiind, evident, legată de școli.

        Considerând că am fost nevoiți să ne adaptăm ultimele luni, purtând măști în spații închise, stând la distanță unii de ceilalți și având foarte mare atenție la interacțiunile sociale și igienă, am putea face același lucru în ceea ce privește școala. Țările din Europa au abordări diferite asupra acestui subiect datorită evoluției virusului în locurile respective.

        În funcție de zonă, în Marea Britanie s-au luat diverse măsuri: în Scoția, școlile se redeschid în luna august, elevii trebuind să respecte măsurile impuse pentru protejare. Copiii din clasele primare nu sunt obligați să respecte distanțarea socială, însă cei mai mari da. Clasele vor fi aerisite cât de des pentru a opri pe cât posibil răspândirea virusului. Pe de altă parte, în Țara Galilor clasele s-au făcut mai mici, iar în Anglia și Irlanda de Nord școlile se vor deschide în totalitate până la mijlocul lunii septembrie. Redeschiderea acestor instituții va fi acompaniată de testări în masă și carantinare.

        În Germania școlile se deschid încă de pe timpul verii. În nord-estul țării au fost deja deschise multe școli complet, însă două au fost închise la scurt timp. Problema măștilor a fost abordată diferit în instituțiile de învățământ deja deschise, deoarece există multe școli în care măștile nu sunt obligatorii. În capitală trebuie purtate doar pe coridoare, în cantine ori pe scări, însă doar până la sfârșitul lunii august.

        În Suedia, acestea nu au fost închise niciodată și nici nu vor fi. În Italia s-au luat multe măsuri: va fi adus mai mult personal, iar clasele vor avea mai puțini elevi, care vor purta măști și vor avea geamuri de plexiglas pentru a putea fi protejați mai ușor; unele ore se vor putea ține în aer liber sau amfiteatre.

        Fiecare țară are o viziune diferită și încearcă să mențină ordinea, deși va fi greu în unele cazuri. Eu consider că trebuie să fim cât mai precauți, chiar dacă numărul de îmbolnăviri scade și mi se pare că modelul Italiei va fi cel mai eficient. Cu toții trebuie să avem cea mai mare grijă și să învățăm să trăim cu acest virus până când lucrurile se vor rezolva.

    Articol scris de Mara Cărăbaș – blogger EduBiz

    Sursa-https://fortune.com/2020/08/10/covid-schools-reopening-class-children-coronavirus/

    https://www.bbc.com/news/education-51643556