• Într-un an pe care cu toții îl vedem ca pe o gură de aer, Academia de Leadership preia lecțiile învățate în 2020 și continuă cu forțe proaspete în 2021. În articolul trecut v-am prezentat pe larg cele mai importante și de impact lucruri care au avut loc în EduBiz în anul pandemiei, iar acum, la aceeași discuție cu Teodora Chifor, vă invit să descoperim ce își propune Academia de Leadership EduBiz pentru 2021, care vine cu atât de multe oportunități și proiecte noi, ori regândite și adaptate noului ”normal”.

    Primul aspect, pe care l-a menționat Teo a fost că: „Academia de Leadership EduBiz va avea întotdeauna componenta online. Chiar și atunci când ne vom întâlni <<face to face>>(față în față) vom păstra în continuare și comunicarea pe platformele online, cât și desfășurarea unor evenimente online. De ce? Pentru că eu cred cu tărie că nu ai cum să pregătești tineri pentru viitor dacă nu îi ajuți să își dezvolte competențe digitale și de comunicare online, care vor fi absolut necesare în viitor.”

    Partea de open-uri continuă, workshop-urile în care edubiștii află despre domeniul lor de interes direct de la specialiștii în domeniu. Acestea se desfășoară primăvară, ajutându-i pe tineri să își facă o idee despre o viitoare meserie la care visează și desigur, să îi ajute în alegerea domeniului pentru stagiul de practică. EduBiz are variante de organizare atât în online, cât și fizic.

    Aceste stagii de practică vin ca o piatră de temelie în decizia despre o viitoare carieră în cazul oricărui edubist. E vital să afli și să vezi ce înseamnă, practic, o meserie, fiind 2 -3 săptămâni în companii, organizații, cabinete, pe lângă specialiști. „Eu sper să le putem ține în toate domeniile, deși am câteva emoții, în special pentru stagiile în medicină, din cauza pandemiei.” a recunoscut Teo.

    Evenimentul care aduce laolaltă tineri și angajatori, EduFest, care anul trecut nu s-a ținut în forma fizică, l-am transformat într-un program care se desfășoară pe tot parcursul anului.” primul eveniment din acest an este „Summit-ul Facultăților”, care aduce, pe parcursul mai multor zile edubiști, azi studenți la diferite facultăți din Transilvania, dar și din afara țării, să vorbească direct cu liceenii și să le răspund întrebărilor lor despre facultate. Toți liceeni au șansa să se înscrie aici, fiind online: Înscriere Summit-ul Facultăților (google.com)

    Youth Act for Europe continuă și în 2021, poți afla mai multe aici: Provocările EduBiz în anul pandemiei, „Va fi un program internațional în care ne dorim să participe orice tânăr atât din România, cât și din alte țări. Tinerii învăță cum să-și transforme ideile în proiecte viabile, prin care să vină cu soluții la problemele din jur. Credem că așa putem schimba ceva împreună, indiferent de domeniu, acum, în momentul acesta, fiecare din noi, indiferent că avem 16 sau 20 de ani, putem face ceva, să îmbunătățim măcar cu 0,1% lumea din jurul nostru.”, mi-a menționat Teo.

    EduBiz TV  va aduce pe „micile ecrane”  podcasturi, emisiuni și o varietate de materiale video create 100% de adolescenți, din care orice tânăr să se poată informa în mod corect, fie că e vorba de subiecte de interes educațional, social, dezbateri, activități EduBiz sau clipuri care să cuprindă informații despre profesii și companii.

    Descoperă. Învață. Acționează. este proiectul despre care Teo spune sinceră că „atunci când mă gândesc la DIA mă gândesc la copiii din mediul rural”.  Deși am fost restricționați în contactul cu elevii, am păstrat legătura cu ei și continuăm sub alte forma susținerea lor.

    „Hai să construim oameni mai întâi, iar apoi să construim pereți. Adesea, nu alocăm suficient interes și afecțiune elevilor și profesorilor de acolo; ei au nevoie să li se și să vorbească, să fie luați în seamă. Dar, nu înseamnă că nu ne implicăm și pe partea materială. Pe lângă acțiunile noastre de susținere, ne alăturăm proiectului Laboratoare Rurale al partenerilor noștri de la Cătunul Verde, prin care dotăm laboratoarele de informatică, din școlile de la țară. Primele școli spre care mergem vor fi cele din Chijic și Tărian, unde facem voluntariat de ani de zile”.

    Proiectele nu sunt doar pentru edubiști „ușa, sau ecranul este deschis pentru oricine”; membrii Academiei de Leadership EduBiz beneficiază de programe complexe, de dezvoltare personală, profesională, de orientare în carieră, de pregătire pentru viitor. Liceeni și studenții care încă nu sunt edubiști pot participa la proiectele pe care le gândim special pentru ei, atât timp cât își doresc și sunt interesați să se dezvolte.

    „Totdeauna am mers pe ideea: Hai să facem, așa putem învăța”, așa că EduBiz continuă în 2021 cu foarte multe oportunități de nerefuzat.


    Un mesaj de final de articol, dar de început de an din partea Teodorei: „Avem tot ce ne trebuie să ne construim lumea din jur, acasă, la școală, în grupul de prieteni, în familia în care suntem, în familia EduBiz… în comunitate;, trebuie să luăm totul pas cu pas, și împreună putem schimba cu adevărat lumea.” 

    Articol scris de Lorena-Clara Rus, Manger Comunicare EduBiz