• Summit-ul facultăților 2021 – o scurtă prezentareSummit-ul facultăților 2021 – o scurtă prezentare

    Leak-uri despre cel din 2022

    De Muste Marius

    Summit-ul de-anul trecut despre facultăți

    A fost cam ca și o tavă plină cu bunătăți

    Pentru liceenii ce-au vrut să știe mai mult

    Despre facultățile la care visau demult.

    Ca să nu rateze această oportunitate,

    S-au grăbit la-nscriere ca locurile să nu fie ocupate,

    Dar nu înainte să se uite la programul stabilit

    Și să afle în ce ordine desfășurarea s-a gândit.

    Erau pe zile și profile, organizare frumoasă,

    Planul era ca înscrișii să intre la întâlniri de acasă

    Și să se delecteze cam câte-o oră jumătate

    Cu experiența studenților din străinătate.

    Pentru că așa a fost, invitați din mai multe țări,

    Studenții să ne-arate cum e treaba peste mări,

    Italieni, olandezi, germani, spanioli, englezi,

    Românii de pe-aici și să nu uit de danezi.

    Deci să vă prezint treburile serioase:

    Firul poveștii tale cum ai fi-ales să se coase?

    Ordinea în care întâlnirile s-au întâmplat

    Este exact așa cum urmează să fie redat:

    Prima dat-au fost cei de la business și economie

    Ca să-ți arate cum stă treaba cu afacerile ție

    În cazul în care ți-ai dori să devii corporatist

    Un om de afaceri sau mare economist.

    Urmează cei de la literatură, Doamne ce poveste,

    La propriu și la figurat, însă stai că mai este,

    Jurnalism cu vorbe multe, c-așa-i când ești jurnalist,

    Știrea-i operă de artă, iar tu ești al ei artist.

    La întâlnirea despre teatru de erai interesat,

    Puteai merge ca să vezi ce-ai avea de exersat

    După care, la IT, foarte bun pentru viitor,

    Însă, poate dintre toate, și cel mai puțin ușor.

    Facultatea de inginerie, pentru cei mai talentați,

    Că trebuie măiestrie și curajul să riscați,

    Cea de medicină, bine cotată acum

    Că-n ziua de azi se plătește bine un medic bun.

    Partea de arhitectură pentru cei mai creativi,

    Aici vezi cât sunt oamenii de fapt de imaginativi,

    Următoarea este întâlnirea despre psihologie,

    Cu-ale ei 12 ramuri printre care și neurologie.

    Penultima zi a fost despre turism, călătorie,

    Vizitarea pământului, ceea ce-ți place și ție,

    Tarife, locații și strategiile abordate

    În diferitele țări cu a lor comunitate.

    În ultima zi e întâlnirea despre drept,

    Pentru cei interesați și cu-n caracter înțelept,

    Unde dezbaterea ar putea ține chiar și zile-n șir

    Iar pentru mine, ăsta e domeniul pe care-l admir.

    Deci așa se-ncheie săptămâna încărcată

    În care s-au prezentat profilele bucată cu bucată

    Și-ai avut anul trecut ocazia de a participa

    Ca să vezi spre ce facultate îți poftește inima.

    Și nu-i nicio problemă dacă n-ai participat

    Fiindcă și anul acesta s-a organizat

    Și-ai ocazia din nou să te înscrii și să vezi

    Lucruri despre facultatea pe care vrei să o urmezi.

    Vă pup :*